Dumnezeu sa vă binecuvânteze!
Mănăstirea „Învierea Domnului“, sat. Mileștii Noi,
R-NUL IALOVENI, Republica Moldova
Anunțăm cu bucurie începerea lucrărilor
la Mănăstirea „Învierea Domnului“!
Cu bucurie anunțăm că la Mileștii Noi, r-n Ialoveni, au început lucrările de construcție la Mănăstirea „Învierea Domnului”!
Această mănăstire va deveni un loc de liniște, rugăciune și un refugiu pentru comunitate. Cu dăruire, mulți credincioși și-au oferit sprijinul – prin voluntariat sau donații – contribuind activ la realizarea acestui proiect sfânt. Împreună, creăm un loc sacru ce va fi o moștenire pentru generațiile viitoare! Mănăstirea „Învierea Domnului” se înalță pas cu pas, după măsura posibilităților.
Localizată în satul Mileștii Noi, un sat pitoresc din comuna Răzeni, raionul Ialoveni, mănăstirea va deveni o carte de vizită a acestuia. Întemeiat în 1910, satul are 546 de locuitori (conform recensământului din 2004). Din prima vizită, ai sentimentul cald că ești acasă. Situat la 30 km de Ialoveni și 35 km de Chișinău,
Mileștii Noi este locul ideal pentru cei care caută un refugiu spiritual, dar și pentru cei care vor să descopere tradițiile și liniștea satului moldovenesc.
SAT. MILEȘTII NOI, R-NUL IALOVENI
Invităm toți doritorii să ne fie alături în această misiune sfântă și să contribuie la ridicarea Mănăstirii „Învierea Domnului”. Orice donație, mare sau mică, fiecare oră de voluntariat, înseamnă un pas mai aproape de înălțarea acestui lăcaș de rugăciune și liniște. Sprijinul fiecăruia este esențial pentru a transforma acest vis în realitate.
Dumnezeu să vă răsplătească efortul și generozitatea!
Invităm pe toți cei CU inima deschisă să vă alăturați acestui vis și să sprijiniți construcția mănăstirii.
Egumen Glicherie starețul mănăstirei Învierea Domnului (BORR)
Dragii mei, drept invitație să fim mai aproape de Domnul, împărtășesc cu voi povestea călătoriei mele spre credință, începută într-un colț liniștit al Moldovei.
M-am născut într-o zi de primăvară, pe 30 aprilie 1988, în satul Răspopeni, raionul Șoldănești. La botez, părinții mei, Fiodor și Valerica, mi-au dat numele Victor.
Pe 20 decembrie 2014, am pășit pe drumul călugăriei. Am fost tuns în rasofor cu numele Paisie, în cinstea Sfântului Paisie Velicicovschi.
Pe 14 martie 2015, am fost tuns în călugărie. Am fost binecuvântat cu numele Glicherie, în onoarea Sfântului Glicherie Mărturisitorul, din România, de stil vechi-un exemplu de credință nestrămutată.
Cu ajutorul lui Dumnezeu, pe data de 3 decembrie 2015, am fost hirotonit ierodiacon de Preasfințitul episcop Antim Basarabeanul, iar a doua zi- ieromonah, slujind cu bucurie la mănăstirea «Învierea Domnului» din Sagaidacul Nou, r-nul Cimișilia.
Din 2021 până la 22 martie 2023, am avut onoarea de a fi stareț al acestei sfinte mănăstiri, unde am fost martor cum credința transformă viețile oamenilor, îndrumând pe cei cu inima deschisă să primească și să slujească pe Domnul.
Pe 21 octombrie 2023, am fost ridicat la rangul de egumen, o chemare la o slujire mai înaltă, primită cu smerenie.
Astăzi, pașii credinței mă aduc alături de voi în inițierea și susținerea construcției mănăstirii de la Mileștii Noi – «Învierea Domnului».
Vă mulțumesc din inimă și vă doresc să fiți mereu în lumina și pacea Domnului!
Mănăstirea „Învierea Domnului“
Mănăstirea nu e un loc de cult, ci un refugiu spiritual pentru toți
Mănăstirea, acum în construcție, reflectă viziunea starețului Glicherie de a crea un loc de liniște și rugăciune. Fiecare piatră a clădirii poartă o poveste, iar fiecare zid este ridicat cu mâini harnice și inimi pline de credință. Starețul Glicherie este prezent la fiecare etapă a lucrărilor, inspirându-i pe cei din jur să contribuie la acest vis comun.
LOCAȚIA
LOCAȚIA SAT. MILEȘTII NOI, R-NUL IALOVENI
În inima raionului Ialoveni, satul pitoresc Mileștii Noi a prins viață în 1910. Situat la o altitudine de 49 metri, cu coordonatele 46.7461 latitudine și 28.9616 longitudine, acest loc de poveste se întinde pe o suprafață de 0,40 kilometri pătrați, înconjurat de un peisaj rural liniștit. La marginea satului, perimetrul
de 3,18 km îmbrățișează o comunitate intimă, cu 546 de locuitori în 2004. La doar 30 km de Ialoveni și 35 km de Chișinău, Mileștii Noi invită vizitatorii să descopere tradițiile și frumusețea autentică a satului moldovenesc. De curând, satul va găzdui mănăstirea nou construită, dedicată tuturor credincioșilor, aducând astfel o nouă dimensiune spirituală comunității locale.
Dumnezeu să vă răsplătească efortul și generozitatea!